Ioan Stan: De la intrarea PSD la guvernare antreprenorii români au beneficiat de un sprijin de trei ori mai mare decât în guvernările Cîțu și Orban


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, sâmbătă, că statul are obligația să intervină când echilibrele economice sunt grav afectate de disfuncționalități cronice majore motiv pentru care de la intrarea PSD la guvernare antreprenorii români au beneficiat de un sprijin de trei ori mai mare decât în guvernările Cîțu și Orban

„Programele și măsurile adoptate de PSD în favoarea antreprenorilor români, de la intrarea la guvernarea și până acum, reprezintă echivalentul a 6 procente din PIB, respectiv 17 miliarde de euro. Este vorba despre un sprijin fără precedent, de trei ori mai mare decât în guvernările Cîțu și Orban”, a spus Ioan Stan.

El a amintit că în acest sens președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reconfirmat la evenimentul de lansare a „Cartei Albe a IMM-urilor din România”  angajamentul de continuare a susținerii acestora, ca necesitate impusă de haosul adus de liberalizarea pieței energiei care a generat „un jaf uriaș, cu costuri uriașe pentru toți”.

Potrivit lui Ioan Stan, în viziunea PSD statul are obligația să intervină când echilibrele economice sunt grav afectate de disfuncționalități cronice majore.

„Totodată menționăm că după ultimele prognoze ale FMI și Băncii Mondiale, România are o creștere economică situată între  4,6- 4,8% din PIB, iar o contribuție majoră în acest sens au avut IMM-urile, ca rezultat al diverselor scheme de sprijin de care au beneficiat. După cum spuneam mai sus 6% din PIB, respectiv 17 miliarde de euro, reprezintă angajamentul în programe și măsuri dedicate IMM-urilor, din noiembrie 2021 și până-n prezent, iar 4 miliarde de euro este valoarea totală a ultimului set de programe recent lansat sub titulatura generică IMM INVEST PLUS”, a declarat senatorul social-democrat.

Ioan Stan a mai amintit că în actuala guvernare s-a reușit să se aloce 7% din PIB – aproximativ 19 miliarde de euro pentru investiții publice, aceasta fiind cea mai mare sumă de la Revoluția din 1989 și până acum, cu efecte benefice evidente asupra mediului de afaceri românesc, inclusiv asupra IMM-urilor.

„Am reușit să facem asta deoarece PSD are convingerea că IMM-urile reprezintă motorul economiei românești și este de datoria noastră să protejăm și să sprijinim acest sector, pentru că numai așa putem accelera modernizarea și dezvoltarea țării”, a concluzionat Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de